Atributii de ancheta si mediere a Parlamentului European

În cadrul realizării misiunilor sale, Parlamentul poate, la cererea unui sfert dintre membrii săi, să constituie o comisie temporară de anchetă cu scopul de a examina, sub rezerva atribuţiilor conferite prin Tratat altor instituţii sau organisme, sesizările privind acte de infracţiune sau de administrare necorespunzătoare în aplicarea normelor comunitare. Sesizările care sunt de competenţa Parlamentului European nu trebuie să facă obiectul unor plângeri aduse deja în faţa unui organ de jurisdicţie sau/şi, de asemenea, a unora pentru care, aflate în proces de soluţionare, procedura jurisdicţională nu este încheiată .
În cazul în care sesizarea adusă în faţa Parlamentului îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, Comisia urmează ca să cerceteze cazurile individuale, strict determinate privind infracţiunea sau administrarea necorespunzătoare în aplicarea normelor comunitare, întrucât are un caracter temporar, existenţa Comisiei de anchetă ia sfârşit odată cu depunerea raportului. Din aceste considerente se pot constitui un număr nelimitat de comisii, diferite sau nu din punct de vedere al componenţei, în funcţie de numărul sesizărilor de infracţiuni şi/sau de administrare necorespunzătoare care au fost formulate şi, bineînţeles, de numărul celor care au fost însuşite de un sfert dintre membrii Parlamentului.
Sesizarea poate fi făcută sub orice formă, de către orice persoană fizică sau juridică, chiar de către instituţiile sau organismele Comunităţii sau de către statele membre.
Obiectul sesizărilor l-ar putea constitui nu numai fapte care pot fi incriminate penal şi care nu sunt încă pe rolul unei jurisdicţii, dar şi alte fapte şi atitudini care ar putea afecta statutul şi prestigiul Comunităţii prin ignorarea şi/sau aplicarea defectuoasă a normelor comunitare, inclusiv prin acte rezultate dintr-o birocraţie comunitară excesivă. Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă sunt determinate de Parlament, Consiliul şi Comisie în urma ajungerii la un acord comun.
Un rol important în această materie joacă mediatorul (ombudsman), împuternicit să primească şi să examineze plângerile din partea persoanelor susmenţionate. Mediatorul este desemnat după fiecare alegere a PE, pe intervalul legislaturii, cu mandat reînnoibil. El îşi desfăşoară activitatea în deplină independenţă faţă de instituţiile comunitare sau naţionale. Misiunea sa este incompatibilă cu orice activitate profesională. În iulie 1995, prin Decizie a PE, a fost desemnat primul mediator. PE fixează statutul şi condiţiile activităţii mediatorului, luând avizul Comisiei şi aprobarea Consiliului. Acest triunghi al intercondiţionării decizionale probează aceeaşi necesară preocupare, deja amintită, de a preveni depolarizarea relaţiilor de autoritate dintre instituţiile comunitare în favoarea uneia dintre ele.